Hyundai recheamă 82000 de mașini electrice în cea mai costisitoare operațiune de acest gen din istorie

Autor: George Cristea 24 feb. 2021 Știri auto

Hyundai recheamă 82000 de mașini electrice Kona EV, Ioniq EV și autobuze electrice Elec City în cea mai costisitoare operațiune de acest gen din istorie. Producătorul coreean va înlocui bateriile Li-Ion ale acestor mașini după ce s-au înregistrat numeroase incendii. Valoarea totală a rechemării este estimată la 900 de milioane de dolari.

Intră în Galeria FOTO

Este pentru prima oară când un producător auto desfășoară o operațiune atât de amplă pentru înlocuirea bateriilor. Implicațiile acestui recall sunt majore pentru industria auto, devenind o pagină de manual privind felul în care astfel de probleme vor fi rezolvate pe viitor.

„Este semnificativ atât pentru Hyundai, cât și pentru LG (furnizorul de baterii pentru modelele afectate – n.r.), dat fiind că ne aflăm în zorii erei mașinilor electrice. Maniera în care Hyundai abordează această problemă va stabili un precedent nu doar în Coreea de Sud, ci și în alte țări”, a comentat Lee Hang-koo, analist la Korea Institute for Industrial Economics & Trade.

Rechemarea afectează în principal modelul Kona EV, cel mai bine vândut model electric al producătorului din Coreea de Sud. Kona EV a mai avut o rechemare la finalul anului trecut pentru aceeași problemă, atunci optându-se pentru o actualizare de software. Rechemările au fost declanșate după ce mai multe mașini au luat foc din cauza bateriilor. Un Hyundai Kona a luat foc însă în ianuarie, după actualizarea software, ceea ce a determinat autoritățile coreene să inițieze o investigație a acestei probleme.

Hyundai recheamă 82000 de mașini electrice. Pierdere uriașă pentru companie

LG Energy Solution, o divizie a LG Chem, care produce bateriile, a respins criticile privind calitatea bateriilor. Într-un comunicat, compania a arătat că Hyundai nu a respectat sugestiile LG Chem în ceea ce privește logica de încărcare în sistemul de management al bateriilor, adăugând că pilele bateriei nu ar trebui privite ca fiind cauza principală a incendiilor.

Cu toate acestea, o declarație a ministrului transporturilor din Coreea de Sud a arătat că au fost descoperite defecțiuni în unele pile produse într-o fabrică din China a LG Energy. Hyundai nu a comentat pe marginea cauzei incendiilor. Potrivit analiștilor, o modalitate de împărțire a costurilor pentru rechemare va fi decisă ulterior. Aceștia se așteaptă să se ajungă mai greu la o soluție, având în vedere felul în care va afecta reputația ambelor companii, care însă nu au căzut de acord asupra cauzei incendiilor.

Rechemarea pentru înlocuirea bateriilor afectează 76.000 de mașini Kona produse între 2018 și 2020, inclusiv 25.000 vândute în Coreea de Sud. Mai multe mașini Ioniq EV și autobuze electrice Elec City au fost, de asemenea, incluse în această rechemare.

Costurile estimative sunt de 1.000 de miliarde de won (circa 900 de milioane de dolari). Acestea includ 39 miliarde de won cheltuite la prima rechemare de anul trecut.

În total, au fost înregistrate 15 cazuri în care mașinile au luat foc – 11 în Coreea de Sud, două în Canada și câte unul în Finlanda și Austria. Proprietarii de Kona EV și Ioniq EV sunt sfătuiți să limiteze încărcarea mașinilor la 90% din capacitatea bateriei până în momentul înlocuirii acesteia, a anunțat Hyundai.

sursa: Automotive News


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide